Viata unui om singur este volumul de memorii al regretatului carturar Adrian Marino, o autobiografie ce se opreste la anul 1999. Autorul rememoreaza sase decenii de existenta, cu represiunea, deportarea in Baragan si insingurarea morala de dupa 1989. Manuscrisul face parte din fondul „Adrian Marino” al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Autobiografie indelung asteptata, volumul ce apare, conform dorintei autorului, la cinci ani de la moartea sa captiveaza prin traseul unei vieti de exceptie, ca si prin valoarea culturala a marturiei pe care o aduce.
„In citeva cuvinte: de sase decenii, cel putin, gindesc mereu altfel, aproape in toate domeniile. Scara mea de valori, incepind cu valorile culturale si ideologice, este net deosebita de a mediilor sociale si culturale pe care le-am strabatut, obligat sau nu. Iar o astfel de singuratate – care nu este nici sentimentala, nici sociala – este greu de suportat. O suferinta abstracta, rece. O revolta permanenta si fara solutie. Mai totdeauna inexprimabila si incomunicabila. Nu doresc nimanui o astfel de contrarietate si uzura interioara. Fara iesire si fara o adevarata consolare.
Incerc totusi s-o pun pe hirtie, s-o definesc si s-o descriu cu maxima claritate. Doresc sa scriu totusi «cartea» vietii mele, in toate sensurile cuvintului. Sa-mi afirm identitatea, «personalitatea», buna, rea, asa cum a fost.” (Adrian Marino)
Criticul povesteste cum George Calinescu s-a adaptat compromisurilor epocii, “cu o ipocrizie si cu un cinism, in forme uluitoare si cabotine”, devenind “un profitor al spolierii boierimii decavate, ajunsa la talcioc” si considera ca Emil Cioran a scris, de fapt, o singura carte, in mai multe variante.
Pe Andrei Plesu, Marino il califica
drept “moralist cu lipsa la cantar”, “cu o opera destul de subtire”, iar pe Mircea Dinescu il considera “odios in esenta”, pentru ca “polueaza si trivializeaza totul”.
Mediul literar este “detestabil, plin de ranjete sinistre, de barfeli si imbecili agresivi si megalomani”, spune Marino, care si-a atras antipatia grupului de la Paltinis, dupa ce a criticat legaturile lui Constantin Noica cu regimul comunist.
“La Cluj, m-am lovit, in permanenta, de asa-zisa Scoala Zaciu. La Bucuresti, cu aceeasi virulenta, de mafia Liiceanu – Plesu. Atacuri, obstructii, denigrari permanente. Uneori, la limita ilegalitatii evidente”, scrie Marino.
Data aparitiei: 18.02.2010
528 pagini