Traversând râul

Atunci când devenim conştienţi de faptul că suntem Dumnezeu, vedem viaţa în alt fel. Cei mai mulţi dintre voi vă chinuiţi în râul învolburat al umanităţii, încă mai sunteţi încurcaţi de cioturile trecutului. Sunteţi ocupaţi cu rănile corpului vostru, cu reţelele voastre neuronale. încercaţi să traversaţi râul, dar vă e teamă să nu vă răniţi sau să nu pierdeţi acel ceva, pe care îl aveţi. Aşa că sunteţi blocaţi pe cioturile pe care se traversează acest râu.
Când nu ştim că suntem Dumnezeu, un lucru ştim cu siguranţă - şi anume, ştim că suntem fiinţe omeneşti. Acest gând este atât de obişnuit pentru noi, încât o să mai treacă ceva vreme până o să înţelegem că, dacă ştim că suntem fiinţe omeneşti, cum să fie de mirare că facem parte din cioturile de viaţă care ne sfâşie carnea, care se agaţă de ea? Cum să fie de mirare că facem parte dintr-o viaţă care e atât de împovărată de trupesc, încât ne e frică să traversăm râul?