Tractatus Logico-Philosophicus

„Adevărul gîndurilor comunicate aici mi se pare a fi intangibil şi definitiv. Sînt, aşadar, de părere că, în esenţă, am rezolvat problemele în mod definitiv. Şi, dacă nu mă înşel în această privinţă, atunci valoarea acestei lucrări constă în aceea că a arătat cît de puţin s-a realizat prin faptul că aceste probleme sînt rezolvate.
Scopul filozofiei este clarificarea logică a gîndurilor.
Filozofia nu este o doctrină, ci o activitate.
O operă filozofică constă în esenţă din clarificări.
Rezultatul filozofiei nu sînt «propoziţii filozofice», ci clarificarea propoziţiilor.
Pînă şi atunci cînd toate problemele ştiinţifice posibile primesc un răspuns, problemele noastre de viaţă încă nu sînt cîtuşi de puţin atinse. Desigur că în acest caz nu mai rămîne nici o întrebare; şi tocmai acesta este răspunsul.

Îndoiala poate exista doar acolo unde există o întrebare; o întrebare, doar acolo unde există un răspuns; iar acesta, doar acolo unde se poate spune ceva.“ (Ludwig WITTGENSTEIN)

„Să construieşti o teorie a logicii care să nu fie în nici un punct al său evident greşită înseamnă să realizezi o muncă de o extraordinară dificultate şi importanţă. După părerea mea, cartea domnului Wittgenstein are acest merit, ceea ce o face de neignorat pentru orice filozof cu preocupări serioase.“ (Bertrand RUSSELL)







Ludwig Wittgenstein

LUDWIG WITTGENSTEIN (1889-1951) este una dintre personalităţile legendare ale filozofiei secolului al XX-lea. Austriac de origine, a studiat în Anglia, iar din 1930 a fost profesor la Universitatea din Cambridge. Lucrarea sa de tinereţe, Tractatus logico-philosophicus, foloseşte instrumentele logicii moderne într-o încercare originală de analiză a limbajului, gândirii şi a raporturilor lor cu realitatea. Distincţia celebră pe care o face aici între a spune şi a arăta exclude orice vorbire cu sens despre frumos, bine sau Dumnezeu. În scrierile mai târzii, Wittgenstein reuşeşte ceea ce nici un alt filozof nu pare să fi realizat: o ruptură radicală cu vechiul său fel de a vedea, o dată cu inaugurarea unui mod cu totul nou de a practica filozofia. Analiza jocurilor de limbaj în care sunt angajaţi oamenii devine un mijloc de catapultare în afara sferei locurilor filozofice comune. Sunt astfel scoase în evidenţă şi denunţate supoziţii metafizice care îşi au originea încă la Platon şi stau la baza gândirii europene. Impresia superficială că s-ar diseca vorbirea comună se spulberă repede: ceea ce face de fapt Wittgenstein este să imagineze o diversitate de situaţii ipotetice a căror analiză este menită să favorizeze eliberarea gândirii de automatisme adânc înrădacinate. Întreprindere cu atât mai fascinantă cu cât pune într-o lumină cu totul nouă frumosul, credinţa religioasă sau sensul vieţii - subiecte asupra cărora se instalase tăcerea.

Din scrierile lui Wittgenstein au apărut, în traducere, la Humanitas: Caietul albastru (1993, reeditare 2005); Lecţii şi convorbiri despre estetică, psihanaliză şi credinţă religioasă (1993, reeditare 2005); Însemnări postume 1914-1951 (1995, reeditare 2005); Tractatus logico-philosophicus (2001); Cercetări filozofice (2004); Despre certitudine (2005).