Tentaţia imposibilului Victor Hugo şi „Mizerabilii“

Tentaţia imposibilului nu este o carte despre o altă carte. Mario Vargas Llosa plonjează în romanul Mizerabilii din perspectiva cititorului avizat, a entuziastului, a creatorului care ştie prea bine cum se construieşte o mare operă literară. Şi, astfel, descoperim mecanismele secrete care au pus în mişcare pana lui Victor Hugo pentru a crea celebra naraţiune romantică franceză. Însă el nu se lasă copleşit de cuvinte şi dezvăluie cheile specifice creaţiei scriitorului francez. Ne relevă acele semne care vorbesc despre Victor Hugo scriitorul, politicianul şi, mai presus de toate, omul – pur şi simplu un alt personaj al romanului, care ştie să se deghizeze în narator sau în protagonist şi care ştie inclusiv cum să dispară fără urmă în meandrele istorisirii.


MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. „Literatura şi politica se exclud reciproc“, scrie Mario Vargas Llosa. „Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face.“ În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

Romane: Casa Verde (1966), Conversaţie la catedrală (1969), Pantaleone şi vizitatoarele (1973), Mătuşa Julia şi condeierul (1977), Războiul sfârşitului lumii (1981), Istoria lui Mayta (1984), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (1986), Povestaşul (1987), Elogiu mamei vitrege (1988), Lituma în Anzi (1993), Caietele lui Don Rigoberto (1997), Răatăcirile fetei nesăbuite (2006). | www.mvargasllosa.com