Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică

Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie

Impresionanta poveste a lui Radu Mărculescu a fost relatată nu demult pentru publicul larg de Jurnalul naţional şi de Evenimentul zilei şi a fost inclusă într-un film documentar realizat de Marius Herghelegiu. După 1989, Radu Mărculescu şi-a împărtăşit în pagini memorialistice experienţa prizonieratului în URSS. Supravieţuitor – poate ultimul – al unei bătălii decisive pentru al Doilea Război Mondial, martor direct al Istoriei şi totodată al unor istorii din viaţa ofiţerilor români şi de alte naţii în lagărele sovietice – istorii de oroare, dar şi eroice sau pur şi simplu emoţionante –, Radu Mărculescu a scris o carte remarcată la apariţia primei ediţii, în 2000, de Monica Lovinescu şi distinsă de Fundaţia Culturală Magazin istoric cu Premiul „Dimitrie Onciul“.
Ediţia Humanitas este cea de a treia a acestei cărţi care, în 2008, a fost tradusă şi în germană.

„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte şi pe toţi împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă... prin calitatea nu doar umană, ci şi intelectuală [a autorului]... Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică... reprezintă, după ştiinţa noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaţilor şi ofiţerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică. ...Pe lângă talent (deoarece are şi talent literar), ţinută, demnitate, curaj... Radu Mărculescu are şi o memorie stăpână pe timp. Graţie ei, zeci şi zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice. Îţi vine să crezi că autorul-martor a uitat să îmbătrânească tocmai pentru a ne propune drept modele pe aceşti oameni care, în condiţii de o extremă vitregie, au «învăţat să-şi iubească» semenii. Şi asta unde? Într-un sistem represiv ca Gulagul, întemeiat pe ură, trădare, delaţiune!“ (Monica LOVINESCU, România literară, 11 aprilie 2001)

„O carte care m-a zguduit profund.“ (Mircea CARP, Memoria nr. 57, 2006)

RADU MĂRCULESCU (n. 1915), profesor de liceu şi ofiţer rezervist, este mobilizat odată cu intrarea României în război de partea Axei şi este luat prizonier în bătălia de la Cotul Donului (1942), laolaltă cu alţi nenumăraţi ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Regale Române. A fost închis, de-a lungul a nouă ani, în lagărele de la Tambov, Oranki (şi anexa lui, Schitul), Monastîrka, Usciora (zisă şi Gaura Dracului), Morşansk, Mihailovo, Odessa, Nikolaevo, iar după „repatriere“, în România sovietizată, la Sighet şi Bragadiru. Peste o vreme, în 1959, avea să cunoască şi puşcăria politică autohtonă.