Opere IV. Cum e - Mercier si Camier

Traduceri din limba franceza de Gabriela si Constantin Abaluta

Samuel Beckett este laureatul Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1969, unul dintre cei mai profunzi si originali scriitori ai secolului XX.

Cel de-al patrulea volum din Seria de autor „Samuel Beckett” reuneste romanele Cum e (1961) si Mercier si Camier (1970), consi­derate doua dintre cele mai subtile experimente stilistice beckettiene. Avind in centru cupluri de personaje complementare care le prefigureaza pe acelea din piesele sale de teatru si folosind procedee specifice dramaturgiei, fiecare dintre cele doua romane exploreaza o dimensiune distincta a voiajului: timpul sau spatiul. Daca in Cum e naratorul, care se tiraste prin noroi spre dublul sau exis­tential, acorda o importanta esentiala timpului, trezindu-ne con­stiinta nemarginirii, eternitatii si inexorabilitatii sale, in Mercier si Camier cele doua personaje cutreiera un loc fara identitate, un spatiu labirintic, pluvios si inselator, in cautarea unui „altundeva“ care se destrama de indata ce este atins. Proza fragmentata si limbajul minimalist al celor doua romane anunta deja marile ca­podopere teatrale beckettiene.

„Confuzia nu este inventia mea. Nu putem asculta mai mult de cinci minute o conversatie fara sa devenim constienti de confuzie. Exista peste tot in jurul nostru si singura noastra sansa acum este s-o acceptam. Singura sansa la reinnoire este sa des-chidem ochii si sa vedem haosul. Nu e un haos pe care sa-l poti intelege.” (Samuel Beckett)

„Beckett a devenit, de fapt, mut, adincit in meditatie, progresind de la frazele englezesti, splendid construite, la cele frantuzesti tot mai succinte, pina la proza lipsita de sintaxa si punctuatie din Cum e si, in ultima instanta, la eliminarea cuvintelor, la pantomime. S-ar putea extrapola un parcurs teoretic al lui Beckett: limbajul, la urma urmei, este tacere la fel de mult ca si sunet, iar pantomima nu-i nimic altceva decit comunicare… doar ca prin limbajul actiunii. Dar limbajul actiunii isi trage expresivitatea din repaus ca si din miscare. Pentru Beckett, sa inceteze cu totul sa creeze ar fi ceva cit se poate de plin de sens: incununarea operei sale, ultimul sau cuvint.” (John Barth)

„Desi impregnat de futilitatea si perspectiva sumbra tipic beckettiene, Mercier si Camier are intr-adevar un aer de sarba-toare; un sentiment de cosmar tocmai risipit pluteste deasupra orasului, iar eroii sai, in ratacirea lor fara tinta, par sa exploreze sovaitor o noua libertate, asa cum autorul exploreaza un nou limbaj.” (John Updike)