NOI Mesaje de la Univers
 |
Anul publicării: 2010 Pagini: 238 Format: 13x18,5 Preţ (cu tva): 25,00 lei 23,75 lei Oferta este valabilă până la 15.08.2012
|
DESCRIERE Existenţa trăită în jungla timpului şi spaţiului ascunde foarte multe secrete. În spatele „cortinei”, în culisele Universului, se ascunde o iubire şi o esenţă care îşi doreşte ca noi să ne bucurăm de tot ceea ce ne dorim. În acea lume invizibilă, Universul conspiră literalmente pentru îndeplinirea gândurilor noastre, aliniind jucătorii şi circumstanţele în maniere dintre cele mai neverosimile şi atrăgând către noi realitatea asupra căreia ne focalizăm. Orice dorinţă poate fi îndeplinită şi orice dificultate poate fi surmontată dacă ne aducem aminte cum funcţionează viaţa şi cine suntem noi cu adevărat. În cea de-a doua carte din seria Mesaje de la univers, Mike Dooley acţionează din nou ca un intermediar al Universului, ajutându-şi cititorii prin intermediul mesajelor sale să se simtă mai centraţi, să se bucure mai mult de viaţă, şi conducându-i pas cu pas către iluminare, nu de puţine ori cu ajutorul râsului. Ar fi meritat oare să îţi ofer darul imaginaţiei, libertatea de a te gândi la orice doreşti şi visele care îţi pun sufletul pe jar dacă acestea nu s-ar adeveri? Nu prea cred. Te iubesc mult prea mult. Universul
OPINII
| Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. |
 |
 Taina Eului Uman20,00 lei |
 Calea Zen28,00 lei |
 Legenda imemorială a Supremului Shiva20,00 lei |
 Iata Raspunsul Meu25,00 lei |
 Constructorii - O cercetare a istoriei si filosofiei masoneriei27,00 lei |
 Ritualurile Iubirii -cartea a opta, partea a doua27,50 lei |
 Omul - calator astral. Biblia - panaceu universal20,50 lei |
 Prefigurarea dimensiunii sacrului: adancul sufletului20,50 lei |
 Trepte spre cer20,50 lei |
|