Istoria filozofiei limbajului de la începuturi până la Rousseau

În faţa ta vorbeşte nu doar cineva care cunoaşte infinit de multe lucruri şi care, prin urmare, poate să-şi expună, cu o impresionantă autoritate, interpretările şi judecăţile. În faţa ta vorbeşte cineva care este sigur de ceea ce spune şi pentru care lucrurile omeneşti şi cele cosmice, şi mai ales cele care ţin de erudiţie, au o anumită ordine. Astfel, de exemplu, Coşeriu ştie şi spune care este sarcina filozofiei şi a ştiinţei. Filozofia îşi pune problema sensului fiinţei. Prin urmare, filozofia limbajului îşi pune problema sensului fiinţei limbajului. (Jürgen TRABANT)

Coşeriu este, în toate privinţele, un „clasic“. În sensul în care au înţeles acest lucru Hegel, iar apoi Gadamer, „clasic" nu este un model supraistoric, ci este un mod „eminamente al fiinţei istorice“, deoarece în trecerea timpului conservă din trecut un „non-trecut“ care îl face contemporan în orice epocă. (Donatella DI CESARE)

Diferenţa specifică a lecturii pe care ne-o oferă Eugeniu Coşeriu constă în accentul pe o hermeneutică a originarului şi a autenticităţii, pentru care contactul direct cu textele marilor gânditori reprezintă deopotrivă punctul de plecare, reperul constant şi punctul final. Ideile par astfel a fi „moşite“ în chiar matricea lor originară, adică în gândirea celor care le-au produs. (Eugen MUNTEANU)