Fundamentele psihologiei

În literatura de specialitate din ţara noastră s-a încetăţenit treptat, sintagma „fundamentele psihologiei”, ceea ce, în anii anteriori, se numea psihologie generală. Apoi s-a constatat o desprindere a psihologiei personalităţii de acest cadru. S-au încercat diferite teoretizări prin care să se justifice o variantă sau alta. Cert este că volumul de informaţie a crescut exponenţial şi, orice tentativă de a scrie fundamentele psihologiei sau psihologie generală sau oricum s-ar numi, se loveşte de dificultăţi majore. În primul rând, se impune o selecţie, organizare şi sistematizare a materialului după criterii bine stabilite şi apoi „umplerea” acestui cadru.
Adevărul este că această carte s-a născut pe măsură ce am elaborat cursul de Fundamentele psihologiei (Mecanisme psihice cognitive) şi Fundamentele psihologiei (Psihologia stimulării şi reglării comportamentului). Am renunţat însă la ordinea capitolelor de la curs întrucât am apreciat că această ordine este mai logică. Astfel, după cum era şi normal, am ataşat capitolul despre atenţie imediat după procesele senzorial-perceptive şi înaintea celor de procesare secundară a informaţiilor (reprezentarea şi gândirea) datorită raporturilor evidente ale atenţiei cu această zonă a vieţii psihice. Apoi am plasat comunicarea şi limbajul imediat după gândire tot datorită realei prezenţe a limbajului în zona procesării cognitive a informaţiei. Am lăsat la urmă voinţa întrucât, după opinia mea, face legătura cu personalitatea şi se implică profund în structura acesteia.
Dacă unele capitole au o configuraţie clasică şi mă refer aici la senzaţie, percepţie, reprezentare, gândire, memorie, imaginaţie, alte capitole, cum sunt comunicarea şi limbajul, motivaţia, afectivitatea, voinţa aduc o nouă formulă de prezentare, noi conţinuturi, ceea ce le apropie de perspectivele actuale şi le face mai atractive. Am în vedere aspecte precum: motivarea acţiunii personale, modelul celor patru sisteme motivaţional-afective, roboţii şi emoţiile sau relaţia dintre voinţă şi liberul-arbitru. Desigur, şi celelalte capitole prezintă o informaţie actualizată în raport cu ultimele modele de abordare în psihologie.
Revenind la partea de început a cărţii, capitolul introductiv „Psihologia ca ştiinţă” propune o abordare diferită şi mai accesibilă studenţilor. Am evitat să fac filosofia psihologiei pentru că este o problematică aridă ce poate fi accesată şi înţeleasă mai târziu decât în anul I de facultate. Am încercat să prezint o nouă perspectivă de abordare a psihologiei prin care să argumentez poziţia ei de ştiinţă autonomă. Consider neproductive şi inactuale dezbaterile în care să ne întrebăm dacă psihologia este sau nu este ştiinţă. Sunt lucruri clarificate şi azi nimeni nu se mai întreabă retoric asupra acestui aspect.
Poate ar fi o problemă terminologică legată de disputa proces, mecanism, funcţie, activitate. Apreciem că psihologia cognitivă a impus termenul de procesare, de „tratare” a informaţiei şi, desigur, putem vorbi şi de „mecanisme” fără să greşim cu nimic. Oricum, aceste dispute sunt, de la un punct încolo, sterile, pentru că se ajunge ca atenţia să fie definită drept ”fenomen” psihic, ceea ce este deja mult prea vag. Până la urmă, aceste etichete sunt mai puţin importante; important este ca studentul să înţeleagă – din conţinut – specificul manifestărilor psiho-comportamentale puse în discuţie.
Capitolul despre organizarea vieţii psihice oferă o perspectivă mai modernă – mai ales în ceea ce priveşte conştiinţa. Terenul pe care îl câştigă viziunea transpersonală, cuantică, asupra stărilor de conştiinţă merită o atenţie deosebită.
Astfel, cartea oferă deschideri spre variate orizonturi ale psihologiei actuale, fără a face abstracţie de contribuţia marilor personalităţi ale psihologiei româneşti care au marcat acest domeniu şi care mi-au fost profesori şi înaintaşi: Paul-Popescu Neveanu, Mielu Zlate şi Mihai Golu. Le aduc pe această cale prinosul meu de recunoştinţă.
În încheiere, voi aminti persoanele fără de care nu aş fi putut finaliza această carte şi cărora le prezint aprecierea şi mulţumirile mele profunde: Ion Bucur, Elena Buzea, Mihaela Chraif, Cătălina Cicei, Andreea Dîrzu, Bogdana Humă, Ioana Iftime, Andreea Măţăuan, Sandra Spighel, Elena Stoica şi Alexandru Vochiţă.