Funcţia critică a credinţei

Distincţia şi articularea între credinţă şi religie, raporturile lor specifice cu ordinea istoriei, cu proiectul omului modern: iată subiectele unei investigaţii conduse cu pătrundere spirituală şi rafinament intelectual. Laicitatea face şi ea parte din planul divin. În ea, credinţa vie are de descifrat semne şi responsabilităţi, are de întruchipat un vector eliberator, critic faţă de orice închidere, fie că ţine de proiecte şi ideologii seculare sau de instalările religiei în veac. „Conştiinţa credinţei", spune André Scrima, „îşi adresează critica atât lumii, cât şi instituţiei religioase [...] cu dorinţa de a le asuma pe amândouă într-o luciditate mereu vie, de a le îndemna la o depăşire şi de a le oferi, în cele din urmă, un fel de profeţie a sensului: anume că lumea are un sens, că, în pofida a toate, lumea este încă în stare să primească acest sens, această iubire, să facă faţă scopului ei ultim". (Anca MANOLESCU)