Farmacologie homeopată - Volumul II - Aparatul respirator

FARMACOLOGIA HOMEOPATĂ s a născut în anul 2007, prin apariţia cărţii „FARMACOLOGIA HOMEOPATĂ GENERALĂ” având ca autor pe subsemnatul. Apariţia acestei cărţi reprezintă, totodată, naşterea unei noi ştiinţe medicale, aceea a medicamentului homeopat. Conceptul de Farmacologie homeopată este rezultatul unei gândiri logice, care ar fi trebuit să apară de multă vreme. Întârzierea ar putea avea o explicaţie simplă. În cei peste 200 de ani de existenţă a homeopatiei, homeopaţii s au rupt total de alopatie şi de alte influenţe eventual benefice, iar în ultimii peste 100 de ani, de când există Farmacologia alopată, farmacologii au ignorat existenţa homeopatiei, când nu au dispreţuit o sau desfiinţat o. Subsemnatul, fiind medic şi farmacist, profesor de farmacologie, cercetător de laborator dar şi clinician, nemulţumit de performanţele medicamentelor alopate, precum Hahnemann odinioară, am studiat şi homepatia şi o practic din anul 1981. Până în prezent am acordat circa 20.000 consultaţii de homeopatie. Pe măsura îmbogăţirii cunoştinţelor teoretice şi a acumulării experienţei practice, a crescut încrederea mea în homeopatie şi m am hotărât să mi aduc contribuţia firească la progresul ei. Pentru cei care încă se mai îndoiesc de eficacitatea homeopatiei, trebuie să subliniez că, în activitatea mea practică, am avut totdeauna rezultate bune, îndeplinind cele trei condiţii, arătate de Jouanny şi col. (1985), pentru ca un tratament homeopat să fie posibil şi eficace: 1. leziunea de tratat să fie reversibilă; 2. bolnavul să fie capabil să reacţioneze; 3. să existe o substanţă susceptibilă: să provoace la un individ sănătos o „suferinţă similară” şi să declanşeze la bolnav reacţia salutară. Apariţia şi construcţia Farmacologiei homeopate este rezultatul firesc al analizei pe care am făcut o homeopatiei, de pe poziţiile farmacologiei. Concepţia farmacologiei homeopate am dezvoltat o în cartea amintită. Firesc, am început cu partea generală care demonstrează clar, apropierea dintre cele două ramuri ale farmacologiei. Urmează, în mod normal, capitolele de farmacologie specială, a aparatelor şi sistemelor. Este vorba de o muncă imensă, de triere, de opţiune, de ordonare a pletorei de date existente în publicaţiile homeopate, dificultatea rezultând atât din numărul foarte mare de date cu ponderi diferite, cât şi din contradicţiile frecvente şi lipsa de probe obiective. Evident, un rol deosebit în selecţie l a avut experienţa personală. Am găsit util să scot câte un volum pentru fiecare aparat sau sistem. Aceste volume vor putea fi ulterior prezentate în 1–2 volume mai mari. Am început cu farmacologia aparatului respirator, având în vedere că frecvenţa bolilor respiratorii este foarte mare, că numeroase suferinţe respiratorii pot fi tratate cu medicamente homeopate, de multe ori cu rezultate superioare sau egale cu medicamentele alopate sau cele două tipuri pot fi folosite asociate, în cazurile grave, mărind evident eficienţa terapiei. În realizarea celor ce mi am propus, m am găsit în situaţia autorilor primelor cărţi de farmacologie alopată, cu peste 150 de ani în urmă, cu menţiunea că misiunea mea este incomparabil mai grea, din cauza numărului enorm de date existente, care trebuie selectate. Autorii de atunci au avut la dispoziţie puţine cărţi de Materia Medica. Acestea cuprindeau „substanţele medicinale”, majoritatea produse vegetale, puţine minerale sau animale. Aceste cărţi au fost precursoarele Farmacognoziei din zilele noastre. Descrierea substanţelor cuprindea originea botanică şi geografică, recoltarea, descrierea drogului şi examinarea lui, identificarea substanţelor active şi date sumare despre utilizarea terapeutică, întrucât nu existau cunoştinţe experimentale de farmacologie, iar datele clinice erau rudimentare. Având în vedere efortul enorm depus pentru elaborarea cărţii şi ineditul ei, am considerat util să prezint în continuare „Principiile pentru elaborarea Farmacologiei homeopate”. Scrierea cărţii „Farmacologia homeopată generală” mi-a sugerat necesitatea unei analize comparative a evoluţiei celor două ştiinţe ale medicamentului, Farmacologia alopată şi Farmacologia homeopată. Am făcut o astfel de analiză sub forma unui eseu „Medicamentul în secolul al XXI-lea”, pe care l-am publicat în volumul Memomed 2009. Concluziile eseului sunt deosebit de clare. Ţinând seama de legile naturii, existenţa celor două tipuri de medicamente, alopate şi homeopate, este un fenomen obiectiv. Ele au relaţii de complementaritate şi trebuie folosite în egală măsură în terapeutică. Alopatia reprezintă numai jumătate din terapeutică. Terapeutica nu va fi întreagă decât prin completarea cu medicamentul homeopat. Aceasta se poate realiza prin introducerea Farmacologiei homeopate în curricula tuturor facultăţilor de medicină şi prescrierea celor două categorii de medicamente de către toţi medicii, în ambulator şi în spitale, în funcţie de situaţia fiecărui bolnav. Până la introducerea oficială a Farmacologiei homeopate în planurile de învăţământ, studenţii în medicină pot solicita cursuri opţionale şi pot învăţa Farmacologia homeopată ca autodidacţi. Medicii, îndeosebi generalişti, pot urma cursuri de iniţiere şi se pot autoinstrui. În mod concret, în asistenţa terapeutică a bolilor aparatului respirator, ţinând seama de potenţialul celor două categorii de medicamente, consider că este logic şi corect să se procedeze astfel. Cazurile uşoare să fie tratate numai cu medicamente homeopate. Cazurile medii şi grave să fie tratate în primul rând, dar nu exclusiv cu medicamente alopate, la care să se asocieze medicamente homeopate, respectiv alopate. Acestea vor avea, în mod sigur, urmări favorabile privind uşurarea intensităţii suferinţelor, reducerea duratei bolii şi perioadei de convalescenţă, evitarea sau diminuarea complicaţiilor. Îmi exprim convingerea că, fiind prima carte de acest gen, în literatura medicală internaţională, poate şi trebuie să fie îmbunătăţită în viitor, de mine sau de alţi autori. O carte bună, de acest fel, nu poate fi decât opera mai multor eforturi comune. Adresez, anticipat, mulţumiri celor care vor binevoi să mi transmită observaţiilor lor, bune sau mai puţin bune şi sugestii de modificări pentru volumele următoare. Bucureşti, august 2009 Prof. dr. docent D. Dobrescu Membru coresp. al Academiei Române Membru titular al Academiei de Ştiinţe medicale