Familii boieresti romane

Regretatul scriitor Mircea Ciobanu oferise in 1986 muzeului un exemplar din volumul lui Lecca tiparit in 1899, prima incercare de genealogie din perioada moderna si care prezenta un interes exceptional prin faptul ca apartinuse lui Mateiu Caragiale.

Fiul nelegitim al lui nenea Iancu era obsedat de inventarea unei genealogii nobile si studia in acest scop tot ce gasea despre vechile familii si insemnele lor heraldice (spre hazul tatalui, care insista sa-i aduca aminte ca neamul lor se distinge prin crestetul putin turtit de la tava cu placinte purtata de stramosii greci de origine modesta).

Complexatul Mateiu, devenit specialist in genealogii si blazoane, a facut in anii 1907-1912 multe insemnari si desene pe marginea paginilor din Lecca, indreptandu-i erorile, umpland lacunele si comentand caustic defectele si viciile descendentilor contemporani din vechile familii boieresti.

Admiratorii “Crailor de Curtea-Veche” vor gasi in aceste adnotari un Mateiu rautacios, fascinat de titlurile nobiliare, dar necrutator cu purtatorii lor de la inceputul secolului trecut.

Iar textul propriu-zis al cartii despre nobilimea din Valahia, Moldova (cu Bucovina si Basarabia) si Transilvania e bogat in informatii referitoare la prestigiul boierilor romani, la modul cum se obtineau ranguri si demnitati, la meritele atestate istoric ale vechilor familii, precum si la nobletea ereditara (titlurile de postelnic si logofat se mosteneau in sec. al XVI-lea si al XVII-lea).

Volumul superb, cartonat, editat cu acuratete, e o bucurie pentru cei pasionati de istoria romaneasca.

Fara a o idealiza nici in trecut, nici in prezent, Lecca reda boieriei ceva din prestigiul castei de odinioara, al faptelor ei de arme, al datoriei sacre implinite pe campul de lupta, al codului onoarei, al acelui adagiu hieratic "noblesse oblige" care a functionat candva si pe plaiurile mioritice, dambovitene, oltene sau bahluiene. Este un fel de a privi istoria, care lipseste dupa acest veac in multe privinte dezamagitor si lipsit de grandoare. Este chiar o forma de a face, a cunoaste si a scrie istoria.
(Editura)