DRAGOSTEA ŞI VÂNTUL. Glose la Memoriile lui Valeriu Anania

„Ne suntem nouă înşine un izvor captiv. Şi cine să vadă tresărirea lacătului când, uneori, din bunătate, suntem atinşi de toiagul lui Dumnezeu? Cine ne face adâncul fântână şi cine ne slăbeşte cingătoarea de beznă? De ce se fărâmă stânca sub puterea tulburatului nostru vis?
Valeriu Anania răspunde într-o celebră poezie: fiindcă destinul nostru e să rodim senin şi să ne facem coroană din lumina divină. Sfinţenie sau o vinovată utopie? Şi una şi alta! Fiindcă, fără văpăile de gând, el – omul – n-ar putea dialoga cu Cel Treimic.
Din câte l-am cunoscut eu, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu nu s-a considerat niciodată un om liber. Un om al marilor decizii şi al marilor înfăptuiri nu e un om liber. El este fericitul sclav al îndrăznelii sale. Al inteligenţei şi al curajului său.”
AUREL SASU