Devenirea. Între Iad şi Rai

"Acum trebuia sa se pregateasca pentru mâine ca sa ia puterea demonului. Pentru asta trebuia sa îl duca în fata Celui de Sus învins, legat. Asta nu era o problema, o mai facuse. Bolnavii se duceau la Liturghie si în timpul slujbei se vindecau. Nu stiau ca cel care le lua chinul pacatelor era el, intrau pe usa bolnavi si, minune, ieseau sanatosi. Din când în când câte un copil vindecat povestea cum iesise din el câte un duh necurat si cum venise un înger îmbracat în haine albe si îi taia capul. Nu stiau însa ce statea în spatele acestor lucruri si acum trebuia sa ia puterea demonului în el si sa aibe puterea sa-l învinga din interior. O mai simtise, puterea lui, ura, mânia, disperarea si apoi frica, plânsetul si durerea lor când pierdeau un suflet, teroarea ca aveau sa ajunga la rândul lor în iad unde nici chiar lor nu le placea. Acum? Daca te învinge? Pune stapânire pe tine si esti capabil sa faci tot raul din lume. Poti ajunge sa faci orice: sa ucizi, sa te sinucizi, sa violezi si sa pângaresti pâna si copii. Vazuse prea multe în viata lui ca sa nu stie ca nu te poti juca cu raul. Calugari socotiti puternici cazusera, maicute, preoti. Pentru ei, care îsi aleg baricada, ispita este mult mai mare decât a mirenilor simpli. Cazurile disperate de prin mânastiri erau aduse tot la el, asa ca nu era nimic nou sub soare. Tentatiile la care te supune atunci demonul sunt foarte puternice, dar nu de ele îi era frica, le stia de prea mult timp, trecuse prin toate, îl preocupa mai mult posibilitatea ca sa îi puna stapânire pe trup fara voia lui. Asta ar fi însemnat ca îi intra în inima creierului si de acolo se putea folosi de el oricum."