Creştetul gheţarului Jurnal 1969–1971

„Amintirile nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. Amintirile suntem noi. N-am să mă decid uşor şi nici definitiv ce sunt amintirile, acte de avariţie sau acte de generozitate. Sunt chinul şi binecuvântarea, memorie palidă şi memorie în flăcări, film contradictoriu, mereu rulat, reluat, refăcut, bucuria şi groaza de a înmărmuri şi de a te topi în trecut...“
Constanţa Buzea, socotită de istoricii literari unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani, s-a hotărât să-şi publice un prim volum de amintiri, jurnalul ţinut între 1969 şi 1971. Sunt anii în care, căsătorită cu poetul Adrian Păunescu, autoarea era studentă la filologie, năştea al doilea copil, pleca împreună cu soţul ei, cu o bursă, în Statele Unite, unde îl cunoştea pe Mircea Eliade. Ani dedicaţi în primul rând casei şi copiilor, şi ani de suferinţă conjugală. Totul pe fundalul frământatei vieţi literare bucureştene şi, desigur, în atmosfera României de atunci.
Aceste repere în timp şi spaţiu, fatalmente exterioare, nu pot defini însă jurnalul Constanţei Buzea, capodoperă de scriere intimistă, disperată încercare de catharsis a unei fiinţe de infinită sensibilitate şi discreţie. Cu pagini despre maternitate şi copii cum rareori s-au scris în literatura română; şi cu splendide inserturi lirice acolo unde notaţia obişnuită pare să nu mai poată exprima abisul afectiv.
Dar este privilegiul criticilor să evalueze cândva această piesă în proză a poetei.
CONSTANŢA BUZEA, socotită de istoricii literari unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani, s-a născut la Bucureşti în 29 martie 1941. În 1961 s-a căsătorit cu poetul Adrian Păunescu (soţii Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (n. 1967) şi pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorţat). A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, obţinând licenţa în 1970. Între 1974 şi 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 lucrează ca redactor la România literară, unde semnează rubrica de corespondenţă „Post-restant“.
Opera poetică a Constanţei Buzea numără peste 20 de volume, la care se adaugă câteva antologii. Poetei i s-au decernat premii literare importante, cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei. Constanţa Buzea este şi autoare de cărţi pentru copii, apreciate şi răsplătite cu premii literare.

Volume de poezie: De pe pământ (EPL, 1963), La ritmul naturii (EPL, 1966), Norii (EPL, 1968), Agonice (EPL, 1970), Coline (Cartea Românească, 1970), Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete), Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie), Răsad de spini (Cartea Românească, 1973), Pasteluri (Albatros, 1974), Ape cu plute (Cartea Românească, 1975), Limanul orei (Eminescu, 1976), Poeme (Albatros, 1977; antologie), Ploi de piatră (Albatros, 1979), Umbră pentru cer (Albatros, 1981), Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983), Planta memoria (Cartea Românească, 1985), Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie), Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988), Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete), Pelerinaj (Cartea Românească, 1997), Foşnet fabulos (Helicon, 1997; antologie), Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie), Pretext de conversaţie (Helicon, 1998; antologie), Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie), Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol), Netrăitele (Vinea, 2004), Netrăitele II (Vinea, 2008).