Corespondenta 1918-1969

Acest schimb de scrisori, ce se intinde pe o jumatate de secol, a fost socotit - alaturi de corespondenta purtata cu Jaspers - cea mai „filozofica" marturie epistolara heideggeriana. Caci pagini intregi din acest volum vorbesc, retrospectiv, despre Fiinta si timp si despre „imprudenta" enorma a acestei carti, aducandu-ne în fata ochilor spectacolul fascinant al criticii radicale pe care Heidegger a facut-o propriei filozofii.

Dar, nu mai putin, aflam un pasionat schimb de idei intre doi pedagogi, care stiu, deopotriva, ca „viata spirituala nu poate fi predata de la catedra; ea nu poate fi decat traita, intr-o forma in care cei ce iau parte la ea sa se simta nemijlocit patrunsi in propria lor existenta".

Punctul culminant al acestui schimb epistolar vine foarte devreme: e vorba de anul 1933, cand Heidegger devine, pentru scurt timp, rector al Universitatii din Freiburg - iar, la celalalt pol, vechea sa prietena e silita sa ia calea exilului din pricina originii sale evreiesti. Dimensiunea si motivatiile reale ale implicarii filozofului in politica, intr-o vreme in care „multe lucruri scapa putintei noastre de a intelege", transpar aici cu multa claritate si, mai cu seama, ferite de interpretarile ideologizante ulterioare.