carti
contul meu | wishlist | vezi coşul | comandă
  căutare avansată
librarie virtuala de 5 stele
Categorii de carte
Promo

Cora

Cora
Anul publicării: 2010
Pagini: 200
Format: 13x20
Categoria: Romane
Preţ (cu tva): 22,00 lei
adauga in cos

DESCRIERE

„Dincolo de pragul celor treizeci de ani, pe care cu numai câteva luni în urmă îl trecuse, se afla deşertul viselor ei înghiţite de viaţă, marea întindere stearpă a neputinţei de a se ajuta pe sine să nu ajungă aici, cumplita decepţie că de acum încolo, mult mai bine conturat decât înainte, destinul întregii lumi va rămâne supus aceloraşi pierderi fără ca nimic să-l poată schimba cu adevărat.
— Vreau acasă.
Cele două cuvinte o ridicară de acolo, îndreptându-i privirea spre cer. Îşi muşcă buzele ca atunci când aştepta prima scrisoare din America şi golul privirii se umplu cu o lumină caldă căutându-i casa mult mai departe de Essen. Mult mai departe de Timişoara. Într-un loc în care nimic din toate cele întâmplate nu s-ar fi petrecut. Nimic din minciunile care îi ridaseră fericirea nu ar fi fost real.“

„Primul roman al tânărului scriitor timişorean Doru Arăzan jr. face parte dintre acele cărţi în care tehnica literară este atât de complexă şi de savantă, atât de bine stăpânită şi de subtilă, încât ajunge principala miză şi chiar personajul principal al lucrării. Mai mult chiar decât Cora, eroina care dă titlul romanului, în centrul cărţii se găseşte timpul sfâşiat şi ţesut cu adevărată măiestrie din fâşii, timpul care se rostogoleşte când înainte, când înapoi, ca într-un joc care există în sine, fără legătură cu trama «istoriei pe apă». “
Ana Blandiana


DORU ARĂZAN JR. s-a născut la Timişoara la 5 august, 1975.
A urmat studii muzicale în oraşul natal, absolvind Conservatorul în 1998. Debutează în 1996, cu volumul de proză scurtă Periplul sinelui, Editura Unicon. Urmează volumele de proză scurtă Ea (Ed. Unicon, 1999), Trei sute şi câteva zile (Editura Brumar, 2001), Pistrui (Editura Brumar, 2007). În 1995 editează, alături de unchiul său Tiberiu Arăzan, poet, şi de tatăl său Doru Arăzan, sculptor, revista independentă de artă Clipa. În prezent este scriitor independent.

OPINII

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. comenteaza

Cărţi noi - Romane

Baiatul fara sprancene
Baiatul fara sprancene
19,90 lei
I.L. Caragiale. Fatalitatea ironica
I.L. Caragiale. Fatalitatea ironica
24,95 lei
Estetica lui Norman Manea
Estetica lui Norman Manea
32,95 lei
Zilele regelui (Editia 2012)
Zilele regelui (Editia 2012)
24,95 lei
Planuri de viata
Planuri de viata
27,95 lei
Andreea Raducan - Reversul medaliei
Andreea Raducan - Reversul medaliei
42,00 lei
Cartea fiului
Cartea fiului
34,95 lei
Dupa Sodoma
Dupa Sodoma
27,95 lei
Levantul
Levantul
32,00 lei
Accesul clienţilor
Cărţi noi
Promoţii
Gigi Ghinea Iubirea Care Vindeca
Amintiri din Junimea
Amintiri din Junimea
35,00 lei 33,25 lei
Mica trilogie
Mica trilogie
69,00 lei 65,55 lei
Edituri
Top
Newsletter
Asistenţă online
asistenta Suntem deconectaţi
Promo

Caut in catalog...