Confesiunile unei măşti

Prin Confesiunile unei măşti (1949), publicul japonez descoperă resursele literare ale romanului scris la persoana întâi, iar europenii descoperă un mare scriitor japonez.

Mishima se exprimă mărturisind. Tabloul care-l reprezintă pe Sfântul Sebastian străpuns de săgeţi îl urmăreşte pe adolescentul Kochan, alter ego al autorului, ca un ideal de frumuseţe în suferinţă. Anomalia din viaţa lui e că nu regăseşte idealul de frumuseţe în trupul femeii, ci în cel al bărbatului şi, în cele din urmă, într-un narcisim care îl sperie. Ieşirea din criză pare să fie frumoasa Sonoko, pe care vrea s-o iubească pentru a-şi dovedi normalitatea, dar nu e în stare. Nici războiul nu-i dă lui Kochan şansa să devină ceea ce-ar vrea: declară că suferă de pneumonie şi evită să devină martir, precum Sfântul Sebastian. Mishima pare să se întrebe dacă, în spatele măştii sale, există într-adevăr un sine. În fond, masca este el însuşi. Identitatea lui e paradoxală: homosexualitatea nu e decît o heterosexualitate inversată, narcisismul e semnul urii de sine, dorinţa de moarte e teama de sfârşit. „Sunt un complicat paradox inutil", scrie Mishima. „Acest roman este dovada psihologică a faptului.“

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, s-a născut în 1925 la Tokyo într-o familie de samurai şi începe să scrie încă de la vârsta de doisprezece ani. La şaisprezece debutează în prestigioasa revistă literară Bungei-Bunka. Pentru a-şi ascunde identitatea faţă de tatăl său, adept al unei educaţii stricte, în conformitate cu cerinţele tradiţiei, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Imperiale din Tokyo. Cinci ani mai târziu îi apare primul roman, Confesiunile unei măşti (Humanitas, 2003), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuţi scriitori ai noii generaţii. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas, 2000), După banchet (1960; Humanitas, 2004), Soare şi oţel (1970; Humanitas, 2008). Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009), primul volum al tetralogiei Marea fertilităţii, este urmat de romanele Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970) şi Îngerul decăzut (1970). Autor prodigios, a scris numeroase povestiri şi treizeci şi trei de piese de teatru. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie ultimul volum al tetralogiei, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku. La 16 aprilie 1972 se va sinucide bunul său prieten Yasunari Kawabata