Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între carlism şi legionarism

De ce consider acest volum un act editorial important? Pentru că nu urmează logica modei culturale actuale — exaltarea virtuţilor multilaterale ale interbelicului. Pentru că abordează dimensiunea politică a Şcolii Sociologice de la Bucureşti conduse de Dimitrie Gusti, demers încercat accidental, dar mai ales ideologizat în perioada ante- şi postdecembristă de experţii institutelor academice.
S-a vorbit foarte mult despre reformismul lui Dimitrie Gusti, mai puţin de strânsele sale legături cu Regele Carol al II-lea.
Importanţa volumului depăşeşte valoarea sa intrinsecă prin faptul că analizează nu o formaţiune politică, nu o clasă socială, ci dimensiunea politică a vieţii unui grup intelectual.
El ar putea contribui la a explica de ce preluarea modelului interbelic în epoca postdecembristă a constituit o greşeală de proporţii a elitei anilor ’90, în cazul căreia doar superficialitatea cunoaşterii istorice a fost mai mare decât naivitatea evidentă. Această elită nu a fost conştientă de multiplele capcane pe care le ascunde modelul interbelic.
Volumul lui Antonio Momoc este încă o dovadă că se poate scrie altfel despre interbelic, şi mai mult decât atât, că tânăra generaţie de cercetători se debarasează de mitizare, nu prin manifeste, ci prin lucrări la obiect.
Zoltán Rostás

Antonio Momoc s-a născut în Bucureşti la 31.03.1978. După Revoluţie a urmat liceul „Iulia Hasdeu“ — secţia filologie-istorie. În perioada 1996-2000 a studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, unde a absolvit şi masterul în ştiinţele comunicării. În ultimii doi ani de Jurnalism a frecventat simultan cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice ale aceleiaşi Universităţi. Din 2002 are o licenţă în Ştiinţe politice. Din 2005 are un master în Ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative.