Ca bobul intre pietrele de moara

Ma gandeam ca asta-i tot, ca nu mai am ce scrie la Vitel: scriitorul are acum o casa, nu mai este nevoit sa alerge de colo-colo, manuscrisele raman la vedere in diferite camere, iar el nu mai da fuga sa le ascunda la orice ciocanit in usa, poate sa compare inceputul cu sfarsitul pe aceeasi masa de scris, iar, cand a terminat, nu mai trebuie sa ingroape opera terminata. Atunci, judecand dupa criteriul sovietic, eseurile asupra vietii literare se incheiasera ? Ar fi fost deplasat sa le continui ? Intentionam sa plasez o concluzie astfel formulata la sfarsitul Invizibililor. Caci nu stii ce iti rezerva viitorul. Conform criteriului occidental, eseurile au capatat, intr-un mod neasteptat, o noua directie.

Piatra de moara a KGB-ului nu inceta sa ma zdrobeasca - dar ma obisnuisem; acum i s-a alaturat (si nu pentru prima oara) piatra de moara a Occidentului si amandoua ma macina! Cum sa traiesc aici ? In toate problemele de afaceri, de finante si de organizare ajung in impas, inregistrez pierderi, apar complicatii de nerezolvat, astfel ca, in unele momente, ma cuprinde disperarea: parca mi-am pierdut ratiunea, m-am dezobisnuit sa actionez, fac numai greseli. Cat de lucid eram in Est si cat de orb sunt aici. Cum sa ma descurc in acest paienjenis de reguli si legi?