Bhagavad - Gita

Bhagavad-Gita reprezintă cea mai cuprinzătoare sinteză a spiritualităţii indiene, în care sunt asimilate teze foarte diferite, cum ar fi transcendentalismul monist upanişadic (preluat ulterior de Vedanta), dualismul Samkhya, teismul de tip devoţional şi tehnicile spirituale yoga; întregul poem apare ca un amestec antinomic de reprezentări arhaice, uneori naive, şi de rafinate soluţii în problema opţiunii şi a libertăţii.

Bhagavad-Gita a integrat toate modalităţile de transcendere a actului şi ale conştiinţei fenomenale; aşezând lucid şi deliberat formulele ritualiste ale lumii arhaice alături de doctele formule de alienare ale conştiinţei, ea a reuşit să decanteze astfel esenţa lor comună şi semnificaţia lor universală, desprinsă de contextul cultural care le-a facut posibile. De aceea ar fi greu să admitem că textul marchează numai un moment sincretist; el este mai mult decât atât: un moment de lucidă analiză aspirând la descoperirea funcţiei comune în pluralitatea experienţelor spirituale indiene.

Dincolo de conţinutul său filosofic, poemul este încărcat de o măreţie şi o fascinaţie ce ţin de esenţa sa dramatică.