Ayla

Intr-o lume a efemerului si a ignorantei dusa pina dincolo de limite, intr-o lume prea grabita si preocupata de materialitate, Ayla devine punctul de reper necesar, devine centrul pamintului, alma mater. Intruchipind sublimul existential, doza de imaginar luminos, Ayla reprezinta o incantatie transmisa inspre tot ceea ce adulam in momentele noastre de maxima sinceritate: femeia! Adaptindu-se formelor si functiilor umanitatii, strabatind tinuturile subliminalului si afectivului nedeclarat, Ayla isi indreapta privirile inspre acele zone redescoperite in care predomina starea de boema autentica, absintul domesticit si cavalerismul nedisimulat. Ca si cum lumea s-ar metamorfoza dintr-o data in altceva. Ipostazele Aylei devin ipostazele intrebarilor fara nici un raspuns premeditat, Ayla calatoreste pretutindeni stiind prea bine ca unui calator ii sade bine cu drumul doar atunci cind stiesa calatoreasca. Nelipsindu-se de muzicalitatea atit de necesara, abordind aspectele cele mai delicate ale afectivului, incercind sa demonstreze fiabilitatea demersului retoric, Ayla jongleza cu ipostazele ocupind in intregime spatiul emergent al indragostitului aflat in cautarea marii iubiri.

„Poetul a debutat in Romania literara (1999) cu citeva «depresii» personale si sugestive: notatii discret-sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi si telenovele. Postmodernista este senzatia de prozaic cotidian – nici transparenta cu totul, nici de tot opaca – peste care atirna umbra unei femei pierdute . Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui incepator, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni inalt al emotiei lirice.” (Nicolae Manolescu)

„Minimalista prin excelenta, poezia lui Gelu Vlasin nu isi propune sa rupa, cum se spune, gura tirgului; in schimb, impune printr-o distinctie speciala, ca un jucator de rentz care, neputind concura pentru punctajul maxim, isi asuma deliberat alternativa «jocului la zero». Antenele sensibilitatii lirice capteaza un sound proaspat, reconfortant, conturind in jurul spatiilor absente o atmosfera delicata. Gelu Vlasin e un poet deja format, cu o voce distincta si, subliniez, cu o poetica evoluata.” (Paul Cernat)

„Pentru un observator glacial, preocupat mai curind de situari ce tin de istoria literara, aparitia primei carti a lui Gelu Vlasin, Tratat la psihiatrie (1999), tine cumva de preistoria 2000-ismului, marcind un moment de trecere intre poezia ultimilor 90-isti si poetii de dupa 2000 . Dar pentru oricine i-a citit cu atentie cartile urmatoare, Atac de panica (2000), Poemul turn (2001) si Ultima suflare (2005), si ii cunoaste activitatea pe internet, textele scrise dupa 2005 si proiectele care il implica intotdeauna, cu tot ce are mai bun, alaturi de poetii generatiei mele, Gelu Vlasin este un autor care si-a mentinut un statut si o reputatie pe care in alte cazuri departarea de tara le erodeaza cu totul.” (Claudiu Komartin)