Arhipelagul insomniei

„Densitatea a cărţilor lui António Lobo Antunes vine din respectul scrupulos faţă de personaje, faţă de fiecare detaliu şi faţă de fiecare cititor. Prin muzica ei, o literatură care poate părea dificilă datorită arhitecturii sale complexe dobândeşte o simplitate arhetipală. De o veritabilă frumuseţe, în pofida infernului pe care îl înfăţişează." (Le Monde)

O moşie prosperă, condusă cu mână forte de un patriarh temut de toţi, dar neiubit de nimeni, un conac cu ziduri solide, care vor fi măcinate însă de singurătate, de minciună şi de teamă şi se vor prăbuşi sub povara secretelor nerostite decât în gând: în mijlocul câmpiilor mănoase din Alentejo se desfăşoară tragedia extincţiei unei familii.
Vocile care rostesc cronica unei morţi previzibile sunt ale bărbaţilor: bărbaţii întemeiază o familie şi ei îi duc mai departe numele şi puterea. Cele trei generaţii care se fac auzite în aceasta carte – un autist, fratele lui (care îi este rival, deoarece bunicul îl consideră unicul moştenitor al proprietăţii), tatăl lor, caracter slab şi fără vocaţie de cap al familiei şi stăpân al domeniului, care nu se bucură de simpatia tatălui său şi nici de respectul subordonaţilor şi bunicul, fire dominatoare şi despotică, polarizând atenţia celorlalţi – trăiesc însă sub semnul eşecului şi sunt nevoite să-l mărturisească. Ieşind din golul şi tăcerea morţilor, din întunericul fără vise, vocile lor însingurate alternează şi se înlănţuie obsesiv, alcătuind cronica polifonică a unei familii şi a tragediilor ce o dezagregă.


António Lobo Antunes

ANTÓNIO LOBO ANTUNES s-a născut în 1942 la Lisabona. Este de formaţie medic psihiatru, urmând tradiţia familiei, dar şi-a abandonat cariera medicală în favoarea scrisului. În timpul războiului colonial a fost în Angola ca locotenent, chirurg şi psihiatru, experienţă traumatizantă care a devenit o temă predilectă a prozei sale.