Arheologia cunoasterii

Despre Arheologia cunoaşterii se poate afirma că este o carte de
tranziţie, o carte-salt, o carte-parcurs. O carte-sinucudere şi o
carte-renaştere. O carte împlinire-eşec.
Este cartea cea mai manifest-ludică a lui Foucault, cea mai
explicit-nietzcheeană, care aruncă o lumină cu totul aparte asupra
modului atât de complex, de plin de surprize de a practica cugetarea
filosofică a lui Foucault.

- V-aţi intitulat ultima carte Arheologia cunoaşterii. De ce
"arheologie"?
- Din două motive. Am folosit, mai întâi, acest cuvânt într-un
mod întrucâtva orb, pentru a desemna o formă de analiză care nu
este propriu-zis o istorie (în sensul în care se povesteşte, de pildă,
istoria invenţiilor sau istoria ideilor), dar nici propriu-zis o
epistemologie, adică o analiză internă a structurii unei ştiinţe. Acest
altceva l-am numit, aşadar, "arheologie"; şi apoi, retrospectiv, mi s-a
părut că hazardul nu m-a călăuzit prea greşit: la urma urmei, acest
cuvânt, "arheologie", cu preţul unei aproximaţii care-mi va fi, sper,
iertată, poate însemna: descriere a arhivei.