Anul ZEN

“Atent la clipa trecatoare, la mugurii ce se deschid, la iarba care moare, astfel încerc sa îmi traiesc viata. Ascult vorbele înteleptilor, maestrii zen, si aud împreuna cu ei, în briza care încovoiaza copacii si culca la pamânt ierburile câmpului, melodia infinitului.”
# Henri Brunel

Urmând filele din calendar, iata aici cugetari, dictoane, relatari, povesti si alte haiku… aici o poveste ce se întinde pe trei zile, aici un haiku ce simbolizeaza o singura zi si, din când în când, esentiale spatii de tacere.

Henri Brunel este firul calauzitor al acestei carti. Proiectul sau: acela de a însoti viata la nunta sa cu cântecul anotimpurilor, norii de pe cer si culoarea vântului.

Sa traiasca sub semnul zenului pret de un an.

“La marginea unui mic satuc din Anjou, casa mea îsi deschide cele sapte ferestre catre privelistea oferita de pajiste si padure: mesteceni, castani, fagi, salcii, aluni... Casa mea, din piatra neteda, este o corabie pe marea anotimpurilor. Aici iarna este iarna, si primavara-primavara. Capriciile vremii nu ma ocolesc. În fiecare dupa-amiaza, merg pe o culme care domina satul, pâna la casa din vie: o singura camera, de noua sau zece metri patrati, din piatra de gresie, asa cum se cuvine în districtul Bauge. Sta la adapostul unui mar batrân, îmbracata de un vechi trandafir si o vita salbatica. Înauntru, doar o soba, o masa si o mapa de scris. Din prag, cuprind cu privirea hectare întregi de pasuni si padure si, departe în vale, cele sapte clopotnite din satele vecine.”