carti
contul meu | wishlist | vezi coşul | comandă
  căutare avansată
librarie virtuala de 5 stele
Categorii de carte
Promo

Anul Regelui

Anul Regelui
Anul publicării: 2011
Pagini: 108
Format: 20,3x20,4
Categoria: Istorie
Preţ (cu tva): 25,00 lei
adauga in cos

DESCRIERE

Semnat de ASR Principele Radu al României, albumul este o prezentare amplă a vieţii Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi.

Lansată în preajma celei de-a 90-a aniversări a Regelui Mihai I, care va fi sărbătorită pe 25 octombrie, cartea a fost gândită ca un omagiu adus Majestăţii Sale, fiind al doilea proiect de acest gen realizat în această toamnă de editura Curtea Veche şi Casa Regală a României, după lansarea CD-ului cu volum Muzica Regelui.

ASR Principele Radu al României scrie într-un stil cald şi apropiat, volumul având astfel nu numai valoare documentară şi istorică, ci şi un stil accesibil şi uşor de parcurs. Anul Regelui dovedeşte între coperţile sale că Familia Regală nu numai că nu a stat în loc, ci dimpotrivă, este foarte actuală şi prezentă în vieţile noastre şi în istoria de zi cu zi a României.

Anul Regelui este structurat în patru capitole care poartă numele anotimpurilor şi în care puteţi descoperi cum se desfăşoară un an în Familia Regală, care sunt preocupările Regelui Mihai I şi care sunt activităţile în care Majestatea Sa este implicat. În tot acest timp, textul este completat de fotografii inspirate, unele recente, altele mai vechi, din arhiva Familiei Regale.

Albumul încearcă să dărâme barierele de protocol şi rigoare impuse de statutul regal şi să arate lumea ascunsă între copertine şi perdele grele. Cartea răspunde curiozităţii oricărui om care doreşte să afle mai multe despre Familia Regală. Sunt descrise în amănunt diferitele evenimente la care iau parte membri ai Familiei Regale a României, de la vizite externe, oficiale sau nu, până la întâlniri economice sau de lucru, de la jubilee, aniversări şi ceremonii, la momente intime, petrecute între prieteni şi rude. În finalul cărţii există şi câteva secţiuni de interes pentru publicul larg, precum un arbore genealogic, o listă a persoanelor care au primit decoraţii regale sau o prezentare amănunţită a etichetei ce se cuvine a fi respectată în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

Titluri de aceiaşi autori

Altfel
Altfel
36,95 lei
Provizoratul istoric
Provizoratul istoric
27,95 lei
Regele Mihai si Maresalul Antonescu
Regele Mihai si Maresalul Antonescu
39,90 lei
Lumea Regelui/ The King’s World - Editie Cartonata
Lumea Regelui/ The King’s World - Editie Cartonata
85,00 lei
Muzica regelui carte si CD
Muzica regelui carte si CD
30,00 lei

OPINII

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. comenteaza

Cărţi noi - Istorie

Istoria Psihologiei Universale
Istoria Psihologiei Universale
119,00 lei
Butoiul si cercurile: 22 iunie 1941 sau cind a inceput Marele Razboi pentru Apararea Patriei
Butoiul si cercurile: 22 iunie 1941 sau cind a inceput Marele Razboi pentru Apararea Patriei
34,90 lei
707 ZILE SUB CULTURA PUMNULUI GERMAN
707 ZILE SUB CULTURA PUMNULUI GERMAN
21,80 lei
Rapirea Bucovinei
Rapirea Bucovinei
19,62 lei
Istoria Ciprului. Ed. a II-a revăzută şi adăugită
Istoria Ciprului. Ed. a II-a revăzută şi adăugită
39,24 lei
ISTORIA LUMII. DIN PREISTORIE PANA ASTAZI
ISTORIA LUMII. DIN PREISTORIE PANA ASTAZI
79,90 lei
Caucazul de Sud după 20 de ani: Regimuri politice, securitate şi energie/ South Caucasus 20 Years After: Political Regimes, Security, and Energy
Caucazul de Sud după 20 de ani: Regimuri politice, securitate şi energie/ South Caucasus 20 Years Af...
52,00 lei
Ierusalim. Biografia unui oraș
Ierusalim. Biografia unui oraș
79,00 lei
Redobândirea cetăţeniei române: Perspective istorice, comparative şi aplicate/ Reacquiring the Romanian Citizenship: Historical, Comparative and Applied Perspectives
Redobândirea cetăţeniei române: Perspective istorice, comparative şi aplicate/ Reacquiring the Roman...
48,00 lei
Accesul clienţilor
Cărţi noi
Promoţii
Cronica imparatilor romani
Cronica imparatilor romani
89,99 lei 85,49 lei
Cronica Papilor
Cronica Papilor
89,99 lei 85,49 lei
Cronica reginelor Egiptului
Cronica reginelor Egiptului
89,99 lei 85,49 lei
Edituri
Top
Newsletter
Asistenţă online
asistenta Suntem deconectaţi
Promo

Caut in catalog...