Anii de ucenicie ai lui August Prostul

ditia a treia

Norman Manea este autorul romanului Intoarcerea huliganului – Premiul Médicis Étranger, 2006.

„Veritabil roman al formatiei artistului, o explicatie din interior, insotita de o convingatoare sustinere, de o declarata apologie a conditiei de scriitor. Analiza a actului creator si a celui de receptare, a devenirii artistice si intelectuale, a formarii scriitorului intr-o epoca data si nu numai in ea, marturisire asupra creatiei, a chinului si a bucuriei de a scrie pentru a fi si pentru a supravietui, Anii de ucenicie este si un roman politico-etic, unul din cele mai bune care s-au scris la noi in ultima vreme, o extraordinara reconstituire a unei epoci de avint si dezordine, de ameteala, patetism si ridicol, o reconstituire care, apelind la masive montaje de presa si la o superioara regie a punerii in pagina, izbuteste sa fie, ca putine altele, deplin verosimila si obiectiva, deplin credibila si creditabila... Bresa aceasta nu se face numai prin problematica atacata cu gravitate, dar si printr-o mare deschidere de perspectiva, neobisnuita —dar atit de necesara — in romanul politic, spre grotesc, bufonerie si bizarerie, spre un impresionant, extrem de original fantastic al enormitatii.” (Lucian Raicu)

„Cum recunoaste, direct, Norman Manea, «cartile mele mi-au adus necazurile, asa ca a trebuit sa port o batalie cu ele». Sa ma lupt «cu ele», nu sa «lupt contra lor» — nici urma din dorinta de a aparea eroic, nici un fel de sfidatoare imbatare de sine. In schimb, modestia fireasca, pe care o arata mereu... Probabil ca retinerea civilizata, modulata de inteligenta unui realist ironic era chiar atributul care il mentinea viu, in ciuda oricitor privatiuni… Nu batalia unui erou, ci a celui vulnerabil, lupta celui slab si ne-eroic pentru a se sustine, indirjit, impotriva tuturor handicapurilor, pentru a rezista degradarii, pentru a rezista contra a ceea ce Norman Manea numeste «deraierea omenescului insusi» — nici o stradanie morala nu este in acest sens mai uimitoare.” (Philip Roth)