Aer cu diamante

„Acum treizeci de ani, stînd noi, poeţi tineri şi furioşi, şi judecînd realitatea potrivnică, obidiţi de piedicile puse prin edituri nouă, corifeilor ei, ce ne dă-n gînd ideea? Să scoatem o carte-n regie proprie! O antologie din tot e mai bun, mai adevărat, mai modern în cultura română. Aţi prins şpilul? Noi eram ăia! Care «noi»? Păi, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu şi subsemnatul. Eram, care să mă-nţelegeţi, floarea lirică românească. E drept, ar fi trebuit să fie cooptaţi printre înainte-mergători, Matei Vişniec şi Magda Cârneci. Dar, cînd Traian şi Mircea i-au făcut o vizită de tatonare lui Matei, nu l-au găsit acasă (...). L-au aşteptat o oră, două, trei, s-au plictisit şi aşa a ieşit Vişniec din poveste. L-au ales pe «Nino» Stratan (...) După aia, ne-am gîndit că ne trebuie o copertă, ilustraţii şi o editură. Cu editura era simplu. (...) Mai rămîneau coperta şi ilustraţiile. Aşa am făcut cunoştinţă cu Tudor(ică) Jebeleanu. Tudor a fost cu ideile. El a inventat cimitirul de locomotive, din Giuleşti, unde ne-am căţărat pe biele-manivele pentru posteritate. El a compus paginile de gardă. El a şters şi a redesenat, pentru fiecare dintre noi, exasperat de pretenţiile unor filologi... Şi împreună cu el am pozat nişte litere de plumb, sustrase cu greu de la tipografie, pe care le-am potrivit pe o coală de carton ciocan şi le-am pozat ore de-a rîndul. Titlul era gata: Aer cu diamante.“ ( Florin IARU, Academia Caţavencu, octombrie 2010)