Adela

Am citit puţine romane mai impregnate de senzualitate decât Adela. Uimit de acest caracter, bine mascat de precautul autor, mi-am intitulat capitolul pe care i l-am consacrat în Arca lui Noe „Jurnalul seducătorului”. Titlul mi l-a sugerat filosoful danez Kierkegaard, cu care doctorul Codrescu are destule asemănări, mai ales în măsura în care amândoi cred într-o mistică a iubirii, fără ca ea şi în pofida lor înşişi, să excludă o puternică senzualitate. Cititorul de azi poate avea dificultăţi în a o recunoaşte. Dar dacă face efortul să renunţe la prejudecata scenelor „tari”, de sex, din romanele ultimelor decenii, va descoperi, de pildă, ce încărcătură emoţională şi fizică deopotrivă are, în Adela, un sărut pus pe încheietura unei mâini delicate de tânără femeie, acolo unde dantela mânecii se sfârşeşte.





NICOLAE MANOLESCU