carti
contul meu | wishlist | vezi coşul | comandă
  căutare avansată
librarie virtuala de 5 stele
Categorii de carte
Promo

Adâncimile cuvântului înţelesul ascuns al Crezului

Adâncimile cuvântului înţelesul ascuns al Crezului
Anul publicării: 2011
Pagini: 258
Format: 13x20
Preţ (cu tva): 33,00 lei
adauga in cos

DESCRIERE

Data aparitiei: septembrie 2011


Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt pentru a-i alătura imaginii lui Brother David Steindl Rast, atunci acesta ar fi cu siguranţă "adâncime".
Este călugăr benedictin, dar ceea ce face, spune şi scrie izvorăşte din profunzimi care depăşesc cu mult canoanele oricărei doctrine religioase, fie ea creştină sau nu. Actele, cuvintele şi prezenţa sa par a fi conectate la o realitate inefabilă pe care el o trăieşte direct, şi pe care nu face decât să o lase să scurgă în lume prin intermediul fiinţei sale.
În ultimii cincizeci de ani, sute de mii de oameni au fost atinşi de mesajul său care transcende orice sistem de credinţe pentru a coborî adânc, până la izvorul sacru al Fiinţei, inima, acolo unde noi suntem cu adevărat creatorii, conştienţi sau nu, ai realităţii pe care o trăim. Brother David Rast este ceea ce în lumea modernă s-ar numi un iluminat, iar marele său har este acela de a transmite direct, de la inimă la inimă, vibraţia subtilă a iubirii, a curajului, a încrederii şi a bucuriei acestei experienţe extraordinare care se numeşte Umanitate. Dincolo de norii curgători ai iluziei se află soarele permanent al Esenţei, iar Brother David are darul de a ne conecta cu această lumină din interiorul nostru prin intermediul cuvintelor şi al prezenţei sale.
Este un om care trăieşte Adevărul în mod direct şi care şi-a ales misiunea de a-l împărtăşi cu toţi aceia care, rătăciţi în deserturile minţii, suntînsetaţi să-l simtă.
Această primă carte a lui Brother David Rast care apare în limba română se aşează cu graţie printre Cărţile Elena Francisc şi deschide o nouă direcţie pentru aceia pe care-i numim, cu iubire, exploratori ai conştiinţei. Brother David ia un text clasic al creştinismului, faimosul "Credo", şi dezvăluie cu simplitate şi strălucire semnificaţii profunde, dincolo de totceea ce am crezut că ştim. (Horia Ţurcanu)



CUVÂNT AL EDITORILOR ... 7
DALAI LAMA - CUVÂNT ÎNAINTE ... 17

CREZUL ... 19
"CRED" ... 24
CRED ÎN DUMNEZEU ... 33
TATĂL ... 44
TATĂL ATOTPUTERNIC ... 52
CREATORUL CERULUI ŞI AL PĂMÂNTULUI ... 58
ŞI ÎN ISUS CRISTOS ... 65
UNICUL FIU AL LUI DUMNEZEU ... 75
DOMNUL (DUMNEZEUL) NOSTRU ... 82
NĂSCUT DIN SFÂNTUL DUH ... 90
NĂSCUT DIN FECIOARA MARIA ... 99
A SUFERIT SUB PILAT DIN PONT ... 109
RĂSTIGNIT ... 118
A MURIT ŞI A FOST ÎNGROPAT ... 134
A COBORÂT ÎN IAD ... 139
A TREIA ZIS-A RIDICAT DIN NOU DIN MORŢI ... 145
A URCAT LA CERURI ... 158
STĂ LA DREAPTA TATĂLUI ATOTPUTERNIC ... 167
ASTFEL VA VENI SĂ-I JUDECE PE CEI VII ŞI CEI MORŢI ... 175
CRED ÎN SFÂNTUL DUH ... 184
SFÂNTA BISERICĂ CATOLICĂ ... 190
COMUNIUNEA SFINŢILOR ... 199
IERTAREA PĂCATELOR ... 205
REÎNVIEREA TRUPULUI ... 213
ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE ... 224
AMIN ... 229

OPINII

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. comenteaza

Cărţi noi - Invataturi Spirituale

Amintirile unui aspirant la eternitate  vol. 1
Amintirile unui aspirant la eternitate vol. 1
36,00 lei
Paracelsus – viata si invatatura
Paracelsus – viata si invatatura
27,00 lei
Comorile Dharmei. Un curs de meditatie asupra buddismului tibetan
Comorile Dharmei. Un curs de meditatie asupra buddismului tibetan
34,00 lei
Ideea de natura - O istorie a gandirii cosmologice europene
Ideea de natura - O istorie a gandirii cosmologice europene
34,00 lei
Sandplay. O abordare psihoterapeutica a sufletului
Sandplay. O abordare psihoterapeutica a sufletului
65,40 lei
Mesaje de la Maestrii Ascesionati. O misiune importanta  Romania vol.III
Mesaje de la Maestrii Ascesionati. O misiune importanta Romania vol.III
25,00 lei
Mă dor strămoşii
Mă dor strămoşii
25,90 lei
Accesul clienţilor
Cărţi noi
Promoţii
Edituri
Top
Newsletter
Asistenţă online
asistenta Suntem deconectaţi
Promo

Caut in catalog...