Academia secretelor. Intelectualii şi spionajul. O istorie universală

„Misterul tipărit dă tuturor fiorul groazei”



Belu Zilber, (Actor în procesul Pătrăşcanu, 1997, 22)

*

„În materie de spionaj, realitatea depăşeşte întot­deauna ficţiunea.”

S. Alsop, T. Braden, L’OSS. L’Amérique et l’espionnage,1964, 264



*

Ştiaţi că Daniel Defoe a condus reţele de spionaj, că stolnicul Cantacuzino a organizat o „cancelarie secretă”, că Mata Hari nu a fost „nici dansatoare, nici agentă”, că marii autori de romane de spionaj, Fleming, Maugham, Greene, Le Carré etc., au fost… spioni, că, Brecht, Steinbeck, Sinatra s-au aflat pe „lista FBI”, că Josephine Baker, Greta Garbo, Marlene Dietrich, Maria Tănase au fost agente, că Einstein, Picasso şi Oppenheimer au fost suspectaţi de spionaj, că dosarul atentatului împotriva papei Ioan Paul II rămâne deschis…?

Multe din „cazurile” evocate vor constitui adevărate surprize, nu întotdeauna plăcute, pentru cititori, aruncând o nouă lumină, adesea crudă, asupra biografiei şi creaţiei unor personalităţi ale spiritualităţii universale, demontând astfel „mituri” sau propunând altele noi.

…Care ar fi cauzele care i‑au făcut pe intelectuali să accepte o asemenea colaborare, echivalentă adesea cu un „pact cu diavolul”? De ce anumiţi intelectuali au făcut obiectul urmăririi sau chiar al unor acte de anihilare din partea serviciilor de informaţii? Cititorului îi rămâne să hotărască în ce măsură am reuşit să răspundem la aceste întrebări, care, oricum, rămân deschise…

dr. Alexandru Popescu



Cine nu-l cunoaşte pe dl. Alexandru Popescu sau nu i-a citit cărţile apărute până acum ar putea crede că volumul de faţă este ceea ce americanii numesc instant book, cărţi întocmite rapid pentru a răspunde interesului marelui public pentru un eveniment abia petrecut. Agitaţia din societatea românească, din ultimul timp, provocată de „dosariadă“, deconspirări, dezvăluiri ale unor foşti agenţi ai serviciilor secrete, a îndreptat atenţia opiniei publice spre această zonă întunecoasă a istoriei. Într-un astfel de context, o carte despre spionaj, mai exact despre participarea intelectualilor la activităţi „informative“ ar putea părea o întocmire pripită pentru a specula situaţia specifică a pieţii de carte. În cazul lucrării de faţă, o asemenea opinie este total greşită. Dl. Alexandru Popescu este un fost diplomat, având la „bază“ o formaţie de istoric. Asocierea celor două ipostaze – istoric şi diplomat – a fost dublată de o sete de lectură şi cultură, orizontul de cunoaştere al autorului devenind astfel tot mai cuprinzător.

Noutăţile, surprizele răsar la fiecare pagină, cititorul aflând cu surprindere că oameni de cultură şi artişti de tot felul s-au înregimentat în această activitate, care dispută prostituţiei statutul de cea mai veche meserie, dar considerată de mulţi „un serviciu de seniori“.

Dl. Alexandru Popescu proiectează lumina investigaţiei sale într-o lume care iubeşte întunericul. Efectul e cu atât mai spectaculos: o carte care întrece romanul poliţist.

acad. Florin Constantiniu